Zâmbete în Ajun de Crăciun, 20 decembrie 2024

În ultima zi din săptămâna ”Școala Altfel”, 16-20 decembrie 2024, vineri dimineață, după Târgul de Crăciun organizat la școală, 12 elevi participanţi la proiectul de voluntariat ”Zâmbete în Ajun de Crăciun” au dat dovadă de spirit civic, solidaritate și generozitate față de semenii aflați în dificultate, sensibilitate și exprimarea culturală. Programul artistic de colinde, pregătit sub îndrumarea prof. de educație muzicală, Mihai Șoiman, a ajutat copiii și ascultătorii să se pregătească sufletește de Sfintele Sărbători de Crăciun. Parohia misionară ”Înălțarea Sfintei Cruci” Suceava, reprezentată prin preot paroh Mihai Ciornavalic, s-a implicat în desfășurarea activităților proiectului prin achiziția, pregătirea și oferirea pachetelor de Crăciun beneficiarilor, bătrâni aflați în Căminul de bătrâni ”Sfântul Ioan cel Nou”. Cele 85 de daruri de Crăciun: decorațiuni, dulciuri, fructe și produse de igienă au fost cumpărate din sponsorizări, prin generozitatea partenerilor proiectului de mai bine de 10 ani: Fundația Culturală Victoria și SC DanyGry. 
În speranța că am reușit să aducem un zâmbet de Crăciun și în acest an, organizatorii proiectului mulțumesc partenerilor și dorim ca în pacea și liniștea acestui Crăciun să aveți zâmbete în inimă, să împărtășiți emoții cu cei dragi, să trăiți recunoștința cu tot ceea ce Bunul Dumnezeu v-a dăruit.
preot Mihai Ciornovalic
prof.Mihai Șoiman
prof. Ștefania Șoiman
prof. Alexandra Cuza





















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROGRAM LITURGIC în luna septembrie

Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată