Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită în Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” Suceava
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în ziua de 1 iunie 2026, de Ziua Internațională a Copilului, copiii din cadrul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Suceava au participat la o activitate cu caracter duhovnicesc, educativ și recreativ, desfășurată într-o atmosferă de bucurie și comuniune. Programul a început prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde copiii s-au rugat împreună și s-au împărtășit cu Sfintele Taine, primind Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, cel mai de preț dar pe care Biserica îl oferă credincioșilor. După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească, în cadrul căreia cei mici s-au bucurat de pizza, suc și baloane, petrecând clipe frumoase împreună. În continuarea zilei, copiii au mers în pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Ioancel Nou de la Suceava, înălțând rugăciuni pentru sănătate, ocrotire și spor duhovnicesc. Programul a continuat cu vizitarea Muzeul Satului Bucovinean, unde copiii au des...