Postări

Se afișează postări din decembrie, 2022

Împodobirea bradului de Crăciun

Imagine
 Într-o atmosferă de sărbătoare, de Ziua Sfântului Nicolae, copiii bisericii noastre au împodobit bradul de Crăciun, sub care așteaptă darurile Moșului, cu ornamentele realizate de ei, trei zile mai devreme. La final, părintele Mihai a așezat în vârful bradului steaua care vestește Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Atelierul de ornamente și decorațiuni de Crăciun

Imagine
Sâmbătă, 3 decembrie 2022, copiii din parohia noastră s-au întâlnit în cadrul atelierului de ornamente și decorațiuni de Crăciun, indrumați de părintele paroh Mihai Ciornovalic și doamna preoteasă Tamara Ciornovalic.  Din mâinile copiilor au ieșit globuri decorate cu chipuri de sfinți, conuri de brad ”ninse” și adevărate opere de artă cu citrice zaharisite, scorțișoară și materiale textile.  În timpul lucrului s-au cântat colinde iar la final toți au fost răsplătiți cu bunătăți, drept răsplată pentru tot efortul depus. Gândul transmis de doamna preoteasă, Tamara Ciornovalic ”Am petrecut un timp frumos și prețios alaturi de copilașii noștri. Am realizat câteva ornamente pentru brad, abia aștept să ne revedem la împodobirea bradului. Sper să reușească să ajungă toți copilașii. Slavă Domnului pentru toate, va mulțumesc și vouă, părinților, pentru implicare și pentru  tot. Va îmbrățișez cu drag și recunoștința!”.